Ramona Gabor le dă replică fanilor! Ce a deranjat-o atât de tare pe vedetă

05.08.2014

Ramona Gabor a postat ieri o poză pe contul de Facebook și toți prietenii virtuali i-au spus că este anorexică. Acum însă, bruneta le-a arătat acestora care este diferența dintre o fată slabă și una anorexică.

ramona gabor vs anorexica

Vedeta a postat pe pagina de Facebook un colaj de poze în care apare pe un yacht în costum de baie și le arată fanilor cât este de slabă. În fotografie apare și o blondă care într-adevăr suferă de anorexie, iar Ramona le-a spus admiratorilor că ea nu va fi niciodată anorexică. "Pentru că mulți spun că sunt anorexică, am făcut acest colaj ca să puteți vedea diferența dintre o fată anorexică și o fată slabă. Sunt slabă și ador să fiu slabă, totuși nu am ajuns la stadiul de anorexie și nu cred că voi ajunge vreodată! Noapte bună", a scris Ramona Gabor pe Internet.

Chiar și așa, prietenii virtuali au continuat să-i spună că trebuie să mănânce, pentru că este prea slabă. "Dar nu mai ai mult până vei ajunge anorexică. Așa că ar fi cazul să mai pui cel puțin 5 kg pe tine", "Degeaba te superi, sunteți la fel aproape, diferența este foarte mică", "Foarte slabă!", i-au transmis fanii Ramonei.(sursa:Spynews.ro)

 

 

 

 

Ramona Gabor s-a pozat sexy și provocator, însã un detaliu le-a atras atenția prietenilor virtuali. Ce ține vedeta în mânã?

17.07.2014

Ramona Gabor seamănă din ce în ce mai mult cu sora ei mai mare, Monica Gabor. Vedeta s-a relaxat la piscină și și-a făcut un selfie pentru prietenii săi virtuali.

ramona gabor

Vedeta s-a pozat în costum de baie și le-a atras tuturor atenția cu fructul pe care îl ține mână. Aflată la piscină, Ramona se îndulcește cu căpșuni și le face poftă admiratorilor. "Căpșunele", a scris ea pe contul de Facebook, iar fanii i-au lăsat zeci de like-uri. "Ești frumoasă", "Te ador!", "Și sunt dulci?", sunt doar câteva dintre mesajele prietenilor virtuali.(sursa:Spynews.ro)

 

 

 

 

RAMONA GABOR, în VACANȚÃ la sora ei, MONICA! Ce se mai DISTREAZÃ în AMERICA!

01.07.2014

Ramona Gabor a plecat în vacanță peste Ocean, la sora ei mai mare, Monica, stabilită de mai multă vreme în America.

ramona si monica gabor

Ramona Gabor este în America, acolo unde se află sora ei mai mare, Monica. Este foarte fericită că a ajuns acolo și profită din plin pentru a se distra cât mai bine.

 

Ramona a ajuns la Hollywood și a vizitat Universal Studios, unde s-a și fotografiat cu o copie a celebrei dive Marilyn Monroe.

 

"Mă încântă ca pe un copil să vizitez Universal Studios de câte ori am ocazia. Aici s-au filmat, de peste 85 de ani, și încă se filmează unele dintre cele mai mari producții de film de la Hollywood și tot aici poți avea parte de tot felul de distracții și aventuri tematice. Un loc care nu trebuie ratat atunci când ești în Los Angeles", a comentat sora cea mică a Monicăi Gabor pe pagina sa de pe o rețea de socializare.(sursa:Libertatea.ro)




 

Ramona Gabor a descoperit dragostea realã, dar nu e vorba de iubitul arab! Cine i-a pus inima pe jar

04.06.2014

Se pare că Ramona Gabor a aflat că există dragoste necondiționată, însă surprinzător este că cel care îi umple inima de bucurie nu este iubitul arab ci un cățeluș superb.

Ramona Gabor a fost cucerită de un patruped drăgălaș, care i-a făcut brunetei inima să tresalte și să simtă dragostea reală și necondiționată. În imagine, fotomodelul se lasă răsfățată de animalul jucăuș în timp ce stă relaxată în pat.

"Dragostea de câine, dragoste reală", este mesajul care însoțește filmulețul postat de sora Monicăi Gabor pe o rețea de socializare.(sursa:Click.ro)

 

 

 

Ramona Gabor nu mai arata asa. Schimbarea de look cu care a facut furori pe Facebook

02.06.2014

Dupa ce s-a mutat in Dubai si si-a gasit fericirea in bratele unui prosper om de afaceri, Ramona Gabor s-a tinut destul de departe de presa tabloida din tara noastra.

ramona gabor

Daca acum mai apeleaza la trucuri de infrumusetare, la make-up puternic si la tinute sexy numai atunci cand se afla in calitate de manechin pe podiumul de moda, in viata de zi cu zi Ramona adopta un stil simplu, dar elegant si un machiaj discret.

In urma cu putin timp, Ramona a postat pe pagina de Facebook o imagine in care apare machiata discret, dar parul sau pare sa fi trecut printr-o schimbare. De la negrul intens, sora Monicai Gabor pare sa fi trecut la suvite blonde si o nuanta de castaniu, iar cei care au vazut fotografia au remarcat imediat transformarea.

"Frumoasa ca in fiecare zi", "Superba", "Frumoasa oricum", sau "Super draguta", au fost doar cateva din reactiile fanilor.(sursa:protv.ro)

 

Ramona Gabor, în suferințã? Mesajul dur pe care l-a transmis i-a îngrijorat pe admiratori

21.05.2014

Toți credeau că viața Ramonei Gabor în Dubai este tot timpul roz, însă un mesaj pe care șatena l-a publicat în această dimineață i-a făcut pe prietenii "virtuali" să se îngrijoreze.

ramona gabor mesaj

Judecțnd după mesajul de pe Facebook, se pare că frumoasa Ramona nu a avut parte de clipe prea fericite în ultima perioadă. "Uneori trebuie să cunoști tristețea ca să înțelegi fericirea, gălăgia ca să apreciezi liniștea și lipsa a ceva ca să prețuiești existența lui",  ascris Ramona, pe contul ei de socializare.(sursa:Spynews.ro)

 

 

 

 

Ramona Gabor și-a trãdat "mina de aur"? Uite cu cine se afișeazã, în tandrețuri!

16.05.2014

Ramona Gabor are o relație care durează deja de ceva timp cu un potent om de afaceri arab. De această dată, fotomodelul a fost surprins în club, în tandrețuri, cu o altă persoană.

ramona gabor

S-a apropiat de trupul mlădios și și-a lipit fața de a ei. Ramona Gabor s-a pozat în club cu o prietenă, într-o ipostază menită să stârnească fantezii în mintea bărbaților. Șatena nu ar face nimic care să-i pericliteze relația cu bogătașul arab. Cine ar da cu piciorul unei mine de aur?(sursa:Spynews.ro)

 

 

 

 

Ramona Gabor își aratã adevãrata fațã! Uite-o pe vedetã fãrã pic de machiaj. Îți place de ea mai mult naturalã?

 

11.04.2014

Ramona Gabor are destul de des parte de ședințe foto în care este machiată de către profesioniști în mod exagerat, fanii aproape că nu mai știu cum arată chipul ei natural.

ramona gabor

Bruneta a postat recent o imagine pe contul de Facebook în care și-a făcut un selfie în mașină și are un look natural. "Bună dimineața. Vă doresc o zi minunată, plină de reușite", le-a transmis ea prietenilor virtuali.(sursa:Spynews.ro)

 

 

Ramona Gabor duce o viață de lux alături de iubitul ei în Dubai, însă vedeta nu este pe deplin fericită! Uite de ce

04.04.2014

Ramona s-a îndrăgostit nebunește de Ahmad, iar arabul o răsfață zilnic cu cadouri inedite. Cu toate acestea, brunetei îi este foarte dor de cineva.

ramona si monica gabor

Ramona a publicat o poză pe contul de Facebook în care apare cu sora sa, Monica, și spune că îi lipsește tare mult. "Îmi e dor de frumoasa mea surioară", a scris Ramona pe internet.(sursa:Spynews.ro)

 

 

Adio decolteu și rochii mai scurte ca o batistã! Ramona Gabor a dat ținutele vulgare pe hainele scumpe și elegante

31.03.2014

De cand are un iubit putred de bogat, Ramona Gabor isi permite sa se imbrace in haine care valoreaza mai mult decat o masina. Drept pentru care si-a schimbat si stilul vestimentar.

ramona gabor look de milioane

Viata in Dubai a transformat-o total pe Ramona Gabor. Bruneta a aruncat toate hainele vulgare pe care le avea in dulap si a abordat un stil vestimentar la care, acum cativa ani, nici nu visa.

Intr-o fotografie postata zilele acestea pe internet se poate vedea evolutia pozitiva a Ramonei de cand locuieste in Emirate: imbracata intr-o salopeta alba, din dantela, si avand in picioare o pereche de sandale foarte elegante, bruneta este o adevarata aparitie.

In plus, mezina familiei Gabor a inceput sa faca si sport, dovada in acest sens stand picioarele tonifiate si bronzate puse perfect in valoare de tinuta alba.

La toate acestea se adauga si o geanta Hermes, a carei valoare se ridica la cateva mii de euro.(sursa:Cancan.ro)

 

 

O mai recunoști? Ramona Gabor și-a schimbat look-ul și s-a pozat într-o ipostazã atipicã

27.03.2014

Dis-de-dimineață, Ramona a pus, pe contul ei de socializare, o imagine cu ea într-un salon de cosmetică.

Ramona le-a urat "Bună dimineața!" fanilor ei care au sărit să-i dea imediat "like" și să-i spună că e frumoasă. Cu toate astea, în această poză, ea pare palidă,"trasă la față" și cu câteva kilograme mai slabă decât ne-a obișnuit.

ramona gabor

Mai mult, nu știm dacă lumina din acea încăpere e de vină sau nu, dar cert este că părul domnișoarei Gabor pare mai închis la culoare ca până acum.(sursa:spynews.ro)

 

 

Ramona Gabor, rasfata de iubit cu cadouri scumpe! Cum o surprinde pe sora Monicai

13.03.2014

Ramona Gabor pare sa duca o viata de huzur in Dubai, alaturi de iubitul sau arab care ii face vedetei toate poftele. ramona are parte de tot luxul si de iubirea pe care si-a dorit-o si nu a reusit sa o gaseasca in Romania.

Ramona Gabor, sora Monicai Gabor, este rasfatata in fiecare zi de iubitul sau care ii ofera buchete imense de flori si o duce la restaurante selecte.

ramona gabor lux

De ziua ei, iubitul arab a avut grija ca vedeta sa aiba parte de cea mai tare petrecere si sa primeasca toate cadourile pe care le-a dorit bruneta.

A primit cadouri in valoare de mii de euro

Evident, Ziua Indragostitilor a fost pentru sora Monicai Gabor inca un prilej de a primi flori si daruri al caror pret se ridica la cateva mii de euro. Ramona nu a aratat insa ce a primit, dar a fotografiat cutia pe care se poate vedea firma de care este achizitionat cadoul.(sursa:Cancan.ro)

 

Ramona Gabor, cu voalul pe cap! E in culmea fericirii! Se marita cu iubitul arab?  

26.04.2013

Frumoasa bruneta a postat pe contul de Facebook o imagine in care apare purtand o rochie in carouri, insa detaliul care a atras toate privirile a fost voalul de mireasa.

Ramona Gabor

In ultima perioada, Ramona Gabor a tot imbracat rochia de mireasa la prezentarile de moda, semn ca se simte bine in aceasta tinuta.

Ramona Gabor

In urma cu putin timp, sora Monicai Gabor si-a pus pe cap un voal de mireasa si a zambit nonsalant spre aparatul de fotografiat. NU stim insa daca vedeta are in plan sa se casatoreasca cu iubitul arab, insa cert e ca-i cam place sa fie pozata in aceasta ipostaza.

"Iubesc sa muncesc cand am ingerasi in jur", a scris ea pe Facebook.(sursa:cancan)

Ramona Gabor a sarbatorit Pastele in Dubai

01.04.2013

Departe de familie și de cei apropiați, Ramona Gabor a petrecut Paștele catolic în Dubai. Este pentru a doua oară când frumoasa brunetă sărbătorește Învierea Domnului departe de casă, însă s-a simțit bine pentru că a pregătit o masă copioasă, cu bucate tradiționale pe care le-a servit alături de prietenii săi, români dar și străini.

           ramona gabor

Așa cum s-a întâmplat și anul trecut, sora Monicăi Gabor a vopsit ouăle, dar de data aceasta a ales alte culori decât roșu, pentru că în Emirate nu se obișnuiește.

În casa pe care a închiriat-o, aceasta a pregătit masa pascală și a decorat-o cu iepurași din ciocolată și cu coșulețe pline cu ouăle colorate. Vedeta a postat imaginile pe contul de socializare și le-a transmis „Hristos a înviat!" celor care sunt botezați la aceeași religie.(sursa:Click)

Si-a gasit printul din Dubai! Ramona Gabor are un iubit arab si nu vrea in ruptul capului sa se intoarca in Romania!

14.02.2013

În luna martie, mezina familiei Gabor face un an de când a părăsit România.

     ramona gabor

Ramona se declară foarte multumită cu alegerea pe care a făcut-o atunci când s-a mutat în Emiratele Arabe și, mai mult, spune că nu s-ar mai intoarce niciodată în România.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Cancan TV, Ramona a mărturisit că are în Dubai un iubit care o face nespus de fericită.

"Sunt foarte fericită. Am un iubit, există un arab al meu, dar nu pot să vă spun prea multe despre el. De când am plecat din țară mi-am dat seama că e mai bine să îți tii viața personală departe de presă.

Nu mi-a fost greu să îmi găsesc iubirea aici, în Emirate. Sunt suficienti arabi aici, dar probabilitatea să întâlnesti un bărbat de altă naționalitate e mare", a spus ea la Cancan TV.

Bruneta spune că are o relație foarte frumoasă, dar că nu se gândește să-și facă planuri de viitor cu actualul iubit.

"M-am mai maturizat în ultima perioadă, incerc să privesc detașat fiecare relatie si să nu îmi fac planuri de viitor. Totul se poate destrăma intr-o clipă.

Acum 2 zile a fost ziua lui, i-am luat ceva simbolic. Contează că mă gândesc la el. Cel mai important lucru pe care i-l voi da va fi o felicitare în care îi voi scrie ceva foarte Drăguț. Cred că asta nu ar trebui să lipsească din cadoul niciunei domnișoare", a mai spus ea.

Sora mai mică a Ramonei Gabor a mărturisit, pentru prima dată, că nu s-ar mai intoarce niciodată în România.

"Nu imi este dor, imi place viața aceasta. Iubesc România, dar nu îmi e dor de scandalurile de acolo. Am viața pe care mi-am dorit-o dintotdeauna. Mă trezesc, merg la castinguri sau la sedinte foto. Ajung acasă, mă schimb si ies cu prietenii. Nu fac nimic special. Ne place să ne adunăm la mine acasă, ascultăm muzică românească și mâncăm mâncare tradițională românească", a încheiat bruneta. (sursa:Cancan)

Viata nestiuta a Ramonei Gabor, la Dubai. S-a inconjurat de arabi saraci si a dat uitarii prietenele din Romania

14.01.2013

In urma cu opt luni, Ramona Gabor a decis sa-si schimbe viata radical, mutandu-se la Dubai, unde castiga bani frumosi din activitatea de model, dupa cum ea sustine. Numai ca se pare ca bruneta nu a reusit performanta de a-si crea un anturaj de invidiat.

Ramona Gabor

Probabil inspirata de experienta americana a surorii sale, Monica, Ramona Gabor a decis sa incerce marea cu degetul si sa se mute la Dubai.

Arabii au primit-o cu bratele deschise, motiv pentru care bruneta locuieste acolo deja de opt luni si sustine ca face bani frumosi din activitatile de model. Asa cum era de asteptat, Ramona a devenit si o prezenta obisnuita a cluburilor din Dubai, numai ca anturajul ei nu este nici pe departe unul de elita: "Din cate mi-am dat eu seama ar vrea si ea sa-si gaseasca un iubit bogat, insa pana acum nu a reusit. merge des in cluburi, dar sta la masa numai cu arabi saraci, deocamdata nu a reusit sa patrunda in cercurile celor bogati", a povestit o sursa din anturajul Ramonei, din Dubai.

Cu toate acestea, sora Monicai pare sa fie foarte multumita de tariul pe care-l are acolo. Nu de alta, dar bruneta a intrerupt total legaturile cu prietenele ei din Romania, precum Laurette sau Sanziana Buruiana.

Desi a venit de sarbatori, in tara, Ramona nici ca le-a dat vreun telefon, aratandu-se toatal indiferenta. Nici cu Cristina Pana, care tocmai s-a intors de la Dubai nu a luat legatura, semn ca Ramona nu duce deloc dorul vietii din tara.(sursa:cancan)

Ramona Gabor face furori printre arabi

04.12.2012

După ce a hotărât să lase meleagurile natale și să plece ca să se căpătuiască, Ramona Gabor a ajuns într-un adevărat paradis.

Ramona Gabor

Dubaiul a înconjurat-o pe sora lui Moni, din toate părțile, cu clădiri înalte și care sclipesc fie zi, fie noapte.

Ramona Gabor

Chiar dacă e obosită după evenimentele mondene, defilările, ședințele foto care o copleșesc și ele, Ramona Gabor mai are timp și să se fotografieze în ipostaze pentru care să o invidieze toți cei care îi văd pozele pe Facebook.(sursa:cancan)

Ramona Gabor face furori printre arabi

19.10.2012

Mezina familiei Gabor pare să o ducă ca pe roze în Dubai. Ramona Gabor are deja admiratori în rândul arabilor și este copleșită de cadouri.

ramona gaborSora Monicăi este un model apreciat în Dubai, dovadă fiind fotografiile din prezentările de modă pe care Ramona le postează pe rețelele de socializare.

Astăzi, ea le-a arătat fanilor un cadou pe care l-a primit din partea unui admirator: un buchet superb de flori.

"Flori de la un admirator secret", a scris ea în descrierea imaginii.

Nu este pentru prima dată când Ramona primește astfel de cadouri de la bărbații care o apreciază.

Acum câteva luni, ea le-a mărturisit fanilor virtuali că primește flori în fiecare zi, fără să spună însă cine a făcut o asemenea pasiune pentru ea.(sursa:cancan)

Ramona Gabor, prea provocatoare pentru Dubai! Si-a etalat sânii si fundul în Emirate

25.09.2012

Ramona Gabor este o femeie frumoasă și talentată. Vedeta a ajuns model de succes în Dubai și duce o viață de vis.

ramona gaborSora Monicăi Gabor a postat pe rețeaua de socializare o imagine în care apare îmbrăcată într-o rochie neagră, mulată, ușor transparentă în zona umerilor, care îi lasă o parte din sâni la vedere.

Ramona se laudă cu un trup bine lucrat, motiv pentru care e aleasă deseori să ia aprte la prezentările de modă din Emirate.

Ținuta mult prea sexy îi evidențiază și fundul bombat.(sursa:click)

Ramona Gabor s-a fãcut arãboaicã sã ia viza pentru Emirate

11.07.2012

De când a ajuns în Dubai, Ramona Gabor își fructifică timpul la maximum. Și-a urmat țelul de a prezenta pe podiumurile din Dubai, câștigând câteva mii de euro lunar, iar acum bruneta și-a impus să nu mai apeleze la taxiuri sau la prieteni care să o plimbe cu mașinile, ci să-și conducă propriul automobil.

ramona gaborÎn vederea obținerii acestei permisiuni, bruneta a făcut luni testele medicale necesare, iar de vineri va putea sta liniștită pe scaunul pilotului.

Intenția Ramonei este ca în viitorul apropiat să-și achiziționeze o mașină, cu care să „bată" Emiratele de-a lungul și de-a latul, mai ales că prețul benzinei este de patru ori mai mic decât la noi.

Însă, până atunci, manechinul va conduce mașinile prietenilor săi.

Tot zilele acestea Ramona Gabor a devenit și rezident al Emiratelor Arabe Unite, iar pentru obținerea vizei a fost necesar să meargă până în Iran.

Pentru că această țară islamică impune un cod vestimentar, vedeta s-a acoperit cu un văl negru, abbaya, încât doar ochii i se mai vedeau.

La întoarcere, Ramona a sărbătorit pe un iaht, cu amicii săi, dar și cu multă șampanie.(sursa:click)

Ramona Gabor mireasã

05.07.2012

Sora Monicăi Gabor s-a stabilit de mai bine de jumătate de an în Dubai unde se pare că trăiește în puf.

ramona gaborramona gabor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ramona Gabor are parte de viața la care în urmă cu câțiva ani doar visa! Bruneta locuiește în Emirate și se pare că a reușit să se facă remarcată în lumea modei.

Sora Monicăi are prezentări fără număr, ea urcând pe podium săptămânal. Ramona Gabor s-a retras din lumea showbiz-ului românesc și se bucură de atenția presei de peste hotare.(sursa:click)

Ramona Gabor câstigã doar 1.500 RON la o prezentare de modã în Dubai: "Am prieteni potenti, plãtesc ei peste tot"

01.05.2012

Ramona Gabor a început o altă viață, departe de România, în Dubai. Acolo e model, iar fiecare zi e o adevărată aventură.

Ședințele foto din Dubai i-au adus Ramonei Gabor bani în conturi, dar și admiratori plini de bogății și cu titluri nobiliare.

"O să mai vin din Dubai, dar sper să nu primesc vreo interdicție pe aici. Nu a negociat încă nimeni pe mine nicio cămilă. Sunt hotărâtă să stau acolo, am venit de 1 Mai acasă, să am parte de bere și mici. Am sărbătorit Paștele acolo, cu prietenii, cu samale, drob, friptură la tavă, ouă roșii. Am gătit doar eu", a povestit Ramona la CANCAN TV, la Kanal D. Ramona Gabor in Dubai

Sora Monicăi Gabor a explicat că decizia de a lăsa România a fost motivată de problemele financiare.

"Am plecat acum două luni, eram într-o noapte la Bacău și am hotărât că nu mai vreau să stau aici, sunt probleme peste tot cu banii. Am sunat agentul și i-a spus că am nevoie de viză, el mă ajută mereu. Mi-am pus la punct book-ul foto, l-am trimis la agenții și am fost contactată. Pe prințul Al Habtor l-am cunoscut acolo", a spus Ramona.

Viața româncei e palpitantă și plină de muncă, dar și de distracție. "Merg în fiecare zi la castinguri, unele le iau, aletle nu, fac ședințe foto și prezentări de modă. La fiecare casting vin în jur de 150 de fete, dar e loc. Se câștigă mai bine ca în România, eu câștigam mai bine aici, dar vreau să plec acolo. Începând cu 15 milioane de lei vechi. Depinde de câte ore stai. Am prieteni care plătesc peste tot pe unde mergem. Chiria pentru un apartament e de 60.000 de dirhami pe an. Am mulți prieteni potenți financiar. Îmi trimit flori, sunt și mult prea romantici. În Dubai se poartă ca femeile să primească diamante, iar unii sunt prea insistenți. Nu mă duce nimeni acasă, nu am un iubit", a explicat Ramona.

"Să zicem că ies în club, se ascultă și acolo manele, în clubul Budha Bar, ceva gen Nicolae Guță remixat. Peste tot sunt covoare roșii, la evenimente, te poți simți ca o divă. Când o să am și eun un iubit, probabil va fi și generos cu mine. Primesc propuneri", a adăugat sora lui Moni. (sursa Cancan)

Ramona Gabor a fãcut Pastele în Dubai! A înrosit ouãle si a fãcut ciorbã de miel!

10.04.2012

Sora mai mică a Monicăi Gabor a făcut Paștele în Dubai, acolo unde se află de câteva săptămâni.

ramona gaborRamona nu a putut veni în țară, pentru a fi alături de familie, așa că a fost nevoită să se adapteze condițiilor departe de România.

Ramona Gabor a gătit și le-a arătat tuturor cum s-a descurcat, pe Facebook.

"Am făcut ouă roșii, ciorbă de miel și miel aromatizat la cuptor", a spus tânăra băcăuancă.(sursa:cancan)

Am aflat de ce are Ramona Gabor succes urias la arabi!

21.03.2012

Click! a avut dreptate. Ramona Gabor e pe cai mari! Nu doar că se simte în Dubai ca acasă, dar sora lui Moni are coadă de pretendenți pe oriunde merge în Emirate. „Se remarcă prin înălțimea ei. Toți bărbații o curtează", a mărturisit prietenul care i-a făcut Monicăi „intrarea" în Dubai.

ramona gabor si adrian alexandrovRamona trebuie să-i mulțumească zilnic amicului ei, și el manechin, Adrian Alexandrov. Dacă nu era el, sora lui Moni nu ajungea mare manechin în Dubai. Acum, după doar o lună de când a ajuns în Emiratele Arabe Unite, ea defilează în prezentări de modă pentru 1.000 € pe seară.

Adrian Alexandrov e model de la 18 ani și a făcut prezentări pentru Cătălin Botezatu și Mihai Albu, însă, de doi ani de când locuiește în Emirate, a defilat pentru Armani, Chanel și a fost selectat dintre multe modele internaționale pentru "Fashion Week Dubai".

Adrian a cunoscut-o pe Ramona Gabor în România: "Am întâlnit-o acum 3-4 ani, la un «Fashion Week» în Constanța. Socializând, ne-am dat seama că stăm în aceeași zonă în București, la câțiva metri unul de altul. Am început să mergem împreună la joburi, la castinguri și așa am devenit buni prieteni".

ramona gaborAlexandrov recunoaște că a ajutat-o pe Gabor să ajungă în Dubai, fiind convins că bruneta îi va impresiona pe cei de la agenții prin calitățile ei, și nu doar pe aceștia, ci și pe bărbații cu potențial financiar de acolo, despre care se știe că sunt mari admiratori ai sexului frumos.

"Mergem la foarte multe evenimente, unde participă tot felul de oameni cu potențial financiar.

Fiind o prezență feminină care iese în evidență mai mult decât celelalte femei, Ramona e curtată intens de bărbați.

Sincer, eu am știut că va face față pieței modelingului din Dubai. E înaltă, frumoasă și are experiență în domeniu. Noi facem prețul fiecărei ședințe foto sau prezentare pentru care suntem solicitați", a spus pentru Click! Adrian Alexandrov.(sursa:click)

Ramona Gabor s-a amorezat: «Da, este adevãrat»

02.03.2012

Așchia nu sare departe de trunchi! Iar dacă Monica s-a iubit cu Irinel Columbeanu, Ramona îi calcă pe urme încet, dar sigur!

ramona gaborPrietenii brunetei au declarat, conform BârfaZilei, că se iubește de ceva vreme cu un om de afaceri!

Se zvonește că noul iubit este român și are milioane de euro în cont.

Afaceristul are 40 de ani, însă Ramona nu e deranjată de vârsta parterului său.

Întrebată dacă este adevărat ce se vehiculează despre ea, Ramona nu s-a sfiit să răspundă: "Da, este adevarat. Sunt indragostita. Mai multe nu vreau sa comentez"(sursa:click)

Ramona Gabor a ordonat vrãji pentru Adelina Pestritu!

20.02.2012

Adelina Pestrițu a trecut printr-o sperietură soră cu moarea. Se plânge prietenilor că Ramona Gabor i-a pus gând rău. Ba chiar că ar fi tocmit vrăjitoarele, ca să-i facă viața un coșmar! Și toate pornesc de la o mică gelozie de-a Ramonei, care încă mai crede că l-a pierdut pe Gabi Bădălău din cauza ei. Click! a aflat, în exclusivitate, povestea incendiară cu iz de farmece!

ramona gabor si adelina pestrituDe câteva nopți, Adelina nu mai are liniște în propria casă. Se teme că i s-au făcut vrăji.

Totul a început pe vremea când se zvonea că fostul iubit al Ramonei, Gabi Bădălău, ar fi pus ochii pe Adelina.

Ramona și Gabi Bădălău s-au despărțit în vara anului trecut, după mai bine de doi ani de relație

gabi badalauRamona a văzut, atunci, negru înaintea ochilor și a jurat că nu va sta cu mâinile în sân.

Mai întâi, Adelina a primit la locul de muncă, la sediul Kanal D, o cutie cu un obiect ciudat.

Deși n-a dat mare importanță acestui lucru, planurile macabre nu s-au oprit aici.

La urechile noastre au ajuns mărturisiri incredibile, chiar din anturajul de prieteni ai Ramonei Gabor.

Se pare că aceasta a apelat la un alt manechin. Pentru ca totul să meargă strună, fata respectivă ar fi trebuit să devină foarte apropiată de Adelina, pentru a avea acces în casa ei. Zis și făcut.

După câteva ieșiri în oraș, ba la suc, ba la shopping, ba la film, manechinul s-a apropiat de Pestrițu. N-a durat mult până ce Adelina a găzduit-o, pentru o noapte, în casa ei.

În urma acestei vizite, fata s-a lăudat că a reușit să-i pună moșmoande sub pernă fostei soții a lui Vârciu.

liviu varciuAdelina și Liviu Vârciu au divorțat în mai 2010, după doar un an de la căsătorie

Aceleași surse din preajma ei au fost auzite spunând că manechinul, pe care Click! îl cunoaște, ar fi insistat să rămână să doarmă și a doua noapte acasă la Adelina, pentru că doar după trei nopți vrăjile ar fi ieșit așa cum trebuie.

Însă prezentatoarea de la Kanal D a mirosit că ceva nu e în regulă și a refuzat s-o mai primească.

Adelina a luat repede măsuri și a chemat un preot pentru a-i sfinți casa.

„Nu am cum să comentez așa ceva, pentru că eu nu cred în vrăjitoare și nici în «puterile» lor.

Sunt o femeie credincioasă, cred doar în Dumnezeu! În plus, vreau să cred că nu există oameni care să-mi dorească răul cu orice preț", a declarat vedeta.(sursa:click)

Ramona, nu ti-e teamã cã te-ngrasi?

17.02.2012

Ramona Gabor ori are un metabolism “beton” și arde grăsimile în timp record, ori pur și simplu nu îi pasă dacă ia proporții.

ramona gabor

Zilele trecute, am surprins-o cum­pă­rân­du-și mâncare ne­re­coman­da­tă divelor care țin la siluetă: într-o zi și-a luat pizza, în alta, pateuri. Conform nu­trițio­niștilor, această com­bi­nație este o bombă calo­rică, iar dacă Ra­­mona nu se re­profilează rapid pe salate, n-o să mai poa­tă urca pe podiumul de modă...(sursa:libertatea)

Ramona Gabor nu mai colindã cluburile

23.10.2012

De când s-a despărțit de Gabi Bădălău, Ramona Gabor și-a schimbat puțin comportamentul, dar și stilul de viață.

ramona gaborSora Monicăi Gabor nu mai frecventează atât de des cluburile, ea mergând doar dacă are un job foarte bine plătit.

Ramona a lăsat distracția din cluburi pentru a-și petrece mai mult timp cu prietenii, în localuri restrânse sau acasă, uitându-se la un film și ronțăind popcorn.

În weekend, bruneta preferă să plece din țară, Ramonei i-ar  plăcea să colinde peste tot în lume.

«Îmi place mult să călătoresc, ador Franța. Îmi plac destinațiile exotice și tot ce ține necunoscut. Sper să văd multe locuri», ne declara Ramona în urmă cu ceva vreme.(sursa:click)

Ramona Gabor, nu te mai încape rochia?

21.12.2011

Ramona Gabor a apărut la un eveniment monden împreună cu sora ei, Monica, însă dacă la prima vedere a făcut impresie bună, la o privire mai atentă a avut o scăpare de zile mari.

ramona gaborramona gabor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Invitată la Mariott, la deschiderea magazinului Ermano Scervino, Ramona Gabor a venit împreună cu sora ei, Monica, sosită recent din SUA. Cele două au purtat ținute impecabile și nu s-au ferit de aparatele foto. Totuși, sora fostei doamne Columbeanu a făcut o gafă vestimentară de zile mari. În timp ce studia ținutele din magazin, aparatele foto au surprins-o pe Ramona din spate și... ups!, fata avea fermoarul deschis la rochie. Deși la prima vedere s-ar putea specula că "așa e modeul", detaliile scot la iveală crudul adevăr: Ramona ori a uitat să-și închidă cum trebuie fermoarul, ori... nu o mai încape rochia și a mizat pe faptul că părul lung îi va ascunde acest neajuns. Așa se face că după ce suprins plăcut cu ținuta ei, Ramona a dat cu bâta-n baltă și a lăsat la vedere ceea ce nu și-ar fi dorit.

monica si ramona gabor

(sursa:libertatea)

A fost cu ea inaintea milionarului bulgar Chavdar. Ramona l-a "combinat" pe Curea la Cannes

12.12.2011

Flirtul brunetei cu impresarul Toni Curea de acum o saptamana nu a fost ceva spontan, cei doi fiind cunostinte mai vechi.

ramona gaborDe cand a ramas singurica pentru ca s-a despartit de Gabi Badalau, Ramona Gabor a redevenit o tinta pentru baietii de oras. In urma cu o saptamana, paparazzii CANCAN au filmat flirtul Ramonei cu impresarul sportiv Toni Curea intr-un club bucurestean.

Ei s-au intretinut minute bune, au ras impreuna, iar sora Monicai Gabor i-a "furat" la un moment dat palaria si si-a pus-o pe cap. Imediat, in cercurile mondene au inceput sa circule barfele.

Conform acestora, Ramona il cunoaste pe impresar de mai mult timp si s-ar fi "combinat" in aceasta vara pe Coasta de Azur. Cei doi s-au intalnit la Cannes chiar inainte ca bruneta sa fie implicata in scandalul cu bulgarul Chavdar si nu au ezitat sa se fotografieze unul la bratul celuilalt, semn ca intre ei este o stransa legatura.(sursa:cancan)

Ramona Gabor a participat la o "orgie" pe un iaht! Uite cum s-a sărutat cu un miliardar bulgar şi cum l-a excitat pe bărbat!

13.09.2011

Ramona Gabor l-a înșelat pe Gabi Bădălău cu un om de afaceri din Bulgaria. Sora mai mică a Monicăi ex-Columbeanu l-a cucerit definitiv pe bulgarul Chavdar Alexandrov, un cunoscut miliardar de peste Dunăre.

ramona gaborramona gabor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cei doi au fost împreună la Cannes în urmă cu câteva luni și au petrecut pe iaht, proprietate personală a omului de afaceri. Ramona și Chavdar Alexandrov au fost foarte apropiați. În acea perioadă, tânăra băcăuancă avea o relație cu Gabi Bădălău.

În câteva fotografii se vede foarte clar cum cei doi se îmbrățișează, ba chiar se și sărută. Ramona Gabor a luat-o cu ea și pe prietena ei Mădălina Radu, anunță Zeus TV.

După cum se vede în fotografiile prezentate, sora lui Moni a participat la o adevărată orgie pe acel iaht. Într-una din imagini, pe lângă Ramona și iubitul ei, mai apar doi tineri, femeia fără sutien fiind la fel de apropiată de bărbatul de lângă ea, precum tânăra băcăuancă.(sursa:cancan)

Ramona Gabor, despre Monica şi noul iubit chinez: "Vrea să-şi petreacă restul vieţii cu el"

13.07.2011

Sora Monicăi Gabor a povestit ieri că frumoasa brunetă este foarte fericită în această perioadă, datorită noii relații: este mai îndrăgostită ca niciodată de bărbatul asiatic cu care a fost văzută.

ramona gabor"El este bărbatul de care Monica este foarte îndrăgostită și pe care Monica îl iubește foarte mult. Își dorește să petreacă tot restul vieții cu el", a dezvăluit Ramona, precizând că cei doi s-au cunoscut la un eveniment caritabil din State.

Mai mult, ea a ținut să adauge că Monica nu știa ce avere are chinezul atunci când s-au cunoscut și nu îl iubește pentru banii lui.

Legat de verigheta văzută pe degetul bărbatului, sora Monicăi a explicat: "Nu este căsătorit, poartă verigheta dintr-un angajament pentru Monica, dorește să spună într-un mod frumos că are un angajament față de o frumoasă fată din România pe care o iubește și pe care o consideră sufletul pereche.

Pe Monica chiar nu am văzut-o niciodată atât de îndrăgostită și fericită. Atât sora mea cât și el își doresc să-și petreacă viața împreună, putem trage fiecare o concluzie".

Spune că e un om extraordinar

Este un om cu totul special, are un suflet extraordinar de mare. A fi special înseamnă a-ți dori să vezi toate persoanele din jurul tău fericite, să vrei să ajuți cu orice, să trăiești modest deși îți poți cumpăra orice din lumea asta.(sursa:libertatea)

Ramona Gabor: ”Nu mi-am mărit buzele”

15.06.2011

Ramona Gabor neagă faptul că și-ar fi mărit buzele și , mai mult, susține că nici nu-și mai dorește să mai facă vreun retuș aspectului ei fizic.

ramona gaborRamona este foarte mulțumită de felul cum arată în acest moment și nu mai vrea să recurgă la chirurgie pentru a-și îmbunătăți aspectul.

"Nu nu mi-am făcut nimic la buze. Culmea este că m-au întrebat și câțiva prieteni acest lucru.

Poate când folosesc un anumit gloss par mai mari. Nu, nu mai vreau să-mi fac absolut nimic în ceea ce privește fizicul meu", a declarat Ramona Gabor în cadrul emisiunii Acces Direct.(sursa:libertatea)

Ramona Gabor, sex fierbinte pe iahtul unui miliardar bulgar?

27.05.2011

Despartita sau impacata cu Gabi Badalau, nimic nu conteaza pentru Ramona Gabor atunci cand e loc de distractie. Asa se face ca, aflata in weekendul trecut la Cannes, sora Monicai Columbeanu a dat frau liber petrecerilor, asa cum stie ea mai bine.

ramona gaborNu a fost singura, ci insotita de bunele ei prietene, Madalina Radu, Mihaela Moise si Cristina Pana. Si cum patru fete frumoase nu puteau trece neobservate, divutele dambovitene au fost invitate pe iahtul unul miliardar bulgar, unde au consumat sampanie scumpa, au dansat, au stat la plaja si se pare ca au facut si sex, dupa cum a aflat Click.

Cea banuita este Ramona Gabor, care a disparut de pe punte pret de o ora, dupa care s-a intors euforica, semn ca petrecerea pentru ea a continuat si in alta parte, mult mai fierbinte.

Cu toate acestea, vedeta neaga ca s-ar fi intamplat ceea ce banuieste toata lumea.

„Eu am mers cu celelalte fete pe iaht. Nu eram numai noi patru romance, mai erau doua fete din Miami, o italianca si o bulgaroaica. Erau doi barbati acolo, dintre care unul era prietenul bulgaroaicei. Nu aveam cum sa raman singura sub punte cu unul dintre ei. Habar nu am al cui era iahtul, daca era al unui miliardar. Eu nu controlez oamenii la conturi", a declarat modelul pentru Click. (sursa:a1)

Ramona Gabor: ”Când iese din casă, Irina se uită după paparazzi”

08.05.2011

Faptul că micuța Irina Columbeanu este foarte afectată de scandalul provocat de divorțul părinților ei a fost confirmat de Ramona Gabor. Pentru ca suferința fetiței să fie atenuată, Monica vrea ca aceasta să poată sta și împreună cu tatăl ei.

ramona gabor si irina columbeanu

Potrivit surorii Monicăi, micuța Irina nu mai suportă camerele și nici întrebările colegilor de la grădiniță despre părinții ei.

"De fiecare dată când iese din casă se uită după paparazzi. Nu mai suportă să-i vadă. Tatăl ei a expus-o peste limită punând filmulețe cu ea pe toate site-urile. Sper să nu o mai expună atât de mult. E foarte greu pentru ea.(...) Cred că înțelege mai mult decât spune. Noi încercăm să evităm  subiectul divorțului pe cât posibil, dar am încercat să-i explicăm pe înțelesul ei ceea ce se întâmplă", a declarat Ramona Gabor în cadrul emisiunii Acces Direct.

Pentru ca micuța să nu mai fie departe de tatăl său, Monica i-a cerut avocatului să găsească o modalitate ca Irina să-l vadă mai des pe Irinel Columbeanu.

"Monica a depus niște acte pentru a-i permite lui Irinel să o vadă mai mult pe Irina. Să poată să o ia de la grădiniță și să meargă cu ea în vacanțe. Irina ar putea sta mai mult cu tatăl său. Nu este nicio problemă, e un lucru normal", a declarat avocatul Dojană. (sursa:libertatea)

Cu sau fără intenţie? Ramona Gabor a lovit maşina unui jurnalist

16.05.2011

Ramona Gabor, sora Monicăi Columbeanu, are parte de senzații tari de când este urmărită la tot pasul de către mașinile paparazzilor. Astfel, aseară, pe când încerca să plece de la apartamentul din Calea 13 septembrie, Ramona a intrat cu mașina în cea a unui fotoreporter.

ramona gabor

Stresul divorțului dintre sora și cumnatul său și-a pus amprenta asupra Ramonei Gabor. Aseară, în jurul orei 23:00, din neatenție sau rea voință, fotomodelul a lovit cu mașina sa pe cea a unui paparazzo aflat la muncă.

Rugată de șoferul mașinii avariate marca VW Passat "să ajungă la o înțelegere", Ramona i-a transmis acestuia: "Te sun eu mâine și clarificăm". (sursa:libertatea)

Ramona Gabor: "Monica poate obține un contract de sute de mii de dolari în SUA"

12.05.2011

Cât de mult valorează contractul pentru care Monica Columbeanu a plecat în America, departe de fetița sa? Aceasta este întrebarea care se află pe buzele multor persoane, interesate de care va fi deznodământul războiului dintre Irinel Columbeanu și Monica, tânăra care i-a fost soție cinci ani.

monica si ramona gabor

Ei bine, misterul a fost dezvăluit de sora fostei dive de la Izvorani, Ramona Gabor, miercuri seară, în cadrul emisiunii "Un show păcătos".

"Monica vrea să-i ofere Irinei toate lucrurile cu care micuța a fost obișnuită, de aceea a plecat. Valoarea contractului pe care îl poate obține în America este de sute de mii de dolari, bani care i-ar permite să se ocupe de întreținerea ei și a fetiței, având în vedere că în România porțile i-au fost închise de domnul Columbeanu", a spus Ramona Gabor. (sursa:libertatea)

Ramona Gabor, ghid pentru iubitul ei în America

08.04.2011

Deși s-a văzut nevoită să renunțe la visul de a-și face o carieră pe tărâm american, dat fiind faptul că sora ei, Monica Columbeanu, a decis să rămână în România, Ramona Gabor vrea să se întoarcă în Statele Unite măcar ca turistă.

ramona gabor“Când am ajuns în America, speram să pot lucra acolo, dar mi-ar fi trebuit viză.

Între timp, mi-am dat seama că în România fac bani mai ușor, că am o mulțime de prezentări de modă. Aș vrea totuși să mă în­­torc în State măcar în vacanță, cu iubitul meu, Gabi Bădălău. Pot să-i fiu ghid.

Trebuie doar să mă țin de capul lui ca să-și depună actele pentru viză”, ne-a mărturisit Ramona.  (sursa:libertatea)

Ramona Gabor ii pune conditii de impacare lui Badalau

31.01.2011

Ramona Gabor a decis să îi mai dea o șansă lui Gabi Bădălău, fostul ei iubit în brațele căruia vine și pleacă intempestiv. Ultima împăcare s-a produs după ce Ramona i-a făcut “curățenie” iubitului pe Facebook și în agenda telefonului, selectând la sânge contingentul feminin.

ramona gabor si gabi badalauramona gabor si gabi badalau

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ramona Gabor a invatat in perioada in care a locuit in SUA ca poti sa intorci orice situatie in favoarea ta, daca stii cum sa pui problema. Cu doua saptamani inainte de a reveni in tara, Ramona a inceput sa tatoneze terenul discutand indelung pe Facebook si alte retele de socializare cu Gabi Badalau, fiul fostului prefect de Giurgiu, despre care stia sigur ca nu a scos-o din inima lui.

De cum a calcat pe pamant romanesc, Ramona a redevenit iubita lui Badalau, care era dispus din nou sa ii faca toate poftele celei dupa care a suferit multa vreme. Descurcareata si extrem de vigilenta, Ramona nu a mai avut pretentii materiale ca in alte dati, ci i-a pus partenerului sau cateva prime conditii de impacare - sa renunte la gasca cu care acesta iesea in ultimul timp, grup din care fac parte fotbalistii Adrian Ropotan si Dacian Varga si Mihai, iubitul Laurettei, si sa o lase sa dea "delete" din agenda lui telefonica unor numere dubioase, iar din lista de Facebook sa blocheze accesul unor "prietene" care apar sumar imbracate. Badalau a acceptat si, dupa "curatenia de primavara", s-a produs ? a cata oara? - marea impacare.  (sursa:cancan)

Ramona Gabor şi-a arătat chiloţii în direct: "I-am cumpărat de la Victoria's Secret"

27.01.2011

Revenită pentru câteva zile pe plaiurile mioritice, Ramona Gabor așteaptă deja cu nerăbdare să se întoarcă în America, la sora sa, Monica Columbeanu.

"În America e foarte bine. Acolo sunt mult mai fericită decât în România. M-am întors pentru că am viză de turist, dar nu o să stau mult", a declarat Ramona Gabor în emisiunea "Drept la țintă" de miercuri, în cadrul căreia și-a arătat bagajele cu care s-a întors, inclusiv lenjeria intimă pe care și-a achiziționat-o din țara tuturor posibilităților.

"Am cumpărat foarte multe produse cosmetice, pentru a le dărui prietenelor mele de aici. (...) Această lenjerie mi-am cumpărat-o din cel mai apreciat și iubit magazin de lenjerie intimă, care nu există în Europa, ci doar în America: Victoria's Secret", i-a spus Ramona Gabor reporterului "Drept la țintă".

ramona gaborramona gabor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(sursa:libertatea)

Ramona Gabor s-a despărţit de iubit. Va petrece Revelionul în SUA, cu Monica

22.12.2010

Se pare că cele șapte săptămâni pe care Ramona Gabor le-a petrecut în America au avut un efect negativ asupra relației ei cu Gabi Bădălău. Astăzi, în cadrul emisiunii ”Drept la țintă”, sora Monicăi a declarat că s-a despărțit de iubitul ei.

ramona gaborRamona Gabor nu a vrut să dea foarte multe detalii despre motivul ruperii relației, preferând să declare că în continuare se vor respecta.

”Am avut o relație frumoasă. Nu ne-am înșelat niciodată. Ne-am respectat și ne vom respecta în continuare reciproc. Existau neînțelegeri și înainte ca eu să plec în Statele Unite. Asta e, s-a întâmplat și nu mai există cale de întoarcere”, a declarat Ramona Gabor.

Mai mult aceasta a declarat că ea și sora ei, Monica Columbeanu, vor pleca din nou peste o săptămână în America, unde vor petrece Revelionul.

”Și eu și Monica ne vom întoarce în State peste o săptămână.Vom petrece Revelionul acolo. De-asta ne și întoarcem”, a mai spus Ramona. (sursa:libertatea)

Vrea sa fie ca Moni!

20.08.2010

Cu toate ca a ajuns pe primele pagini ale ziarelor si a facut bani frumosi din modelling si televiziune, mai ales datorita Monicai, Ramona Gabor nu a cunoscut succesul material al surorii sale. Asa ca a decis sa o imite, sperand ca astfel ar putea avea si ea aceeasi sansa in viata.

ramona gabormonica columbeanu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Zilele trecute, o tipa inalta, cu par lung, neted, fusta foarte scurta, picioare kilometrice si cizme peste genunchi si-a facut aparitia pe o straduta din centrul Bucurestiului. A coborat din masina, si-a aranjat lavaliera si a facut un semn cameramanului care o insotea. Dupa toate indiciile, parea a fi Moni Columbeanu, o aparitie greu de confundat.

ramona gaborramona gabor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La o privire mai atenta insa, am descoperit-o pe Ramona Gabor, sora ei, care suferise o transformare aproape socanta. Asemanarea dintre cele doua a devenit uluitoare si, in mod evident, mezina este cea care a lucrat intens la asta. Pana nu demult, stilul vestimentar, coafura, atitudinea erau criterii care le deosebeau pe surorile Gabor. Mai nou, creeaza confuzii. Probabil tanjind dupa viata si statutul surorii ei, Ramona a inceput sa o imite pe Moni, copiindu-i imaginea in toate detaliile ei. Munca depusa a dat si rezultate, mezina ajungand sa semene izbitor cu sotia lui Irinel Columbeanu. Ce crede ea ca va obtine astfel este greu de spus, dar spera, probabil, ca perceptia celor din jur va fi aceeasi ca in cazul surorii ei, fapt ce ii va creste cota. Si poate, intr-o zi, un miliardar grizonat si mic de statura o va alege sa fie mama copilului sau, acceptand in schimb sa-i ofere un trai luxos si lipsit de griji.  (sursa:cancan)

Ramona Gabor a produs senzaţie pe plaja din Mamaia

13.08.2010

Ramona Gabor, sora Monicăi Columbeanu, și-a scos, recent, sanii pe plaja din Mamaia. Tanăra s-a lăsat admirată din toate părțile de bărbații veniți să se bronzeze, nu de alta, dar era greu să n-o observi!

ramona gabor

Ramona a știut tot timpul cum să se mențină în centrul atenției. Și a reușit. Fără să facă mare lucru în sensul acesta, dacă nu luăm în calcul cele câteva mii de euro pe care le-a investit în mărirea sânilor. Iar dacă înainte să ajungă la o măsură- record la sutien îi făcea pe băieți doar să-și dea coate și să șușotească timid, acum, apariția Ramonei pe plaja din Mamaia a creat o adevărată vâlvă.

Întâmplarea a făcut ca, în respectiva zi, Ramona să fie singură la plajă, iar toți masculii feroce din jurul ei să fie însoțiți de iubite sau de soții, care brusc deveniseră nervoase. Asta în ciuda eforturilor bărbaților de a le convinge că “sânii mari nu mai sunt la modă”. Dar chiar așa, Ramona, ce-ți veni să fii atât de sexy? (sursa:libertatea)

Ramona Gabor: "Eu sunt mai puternică şi m-am lăsat greu împăcată de Gabi"

05.08.2010

Ramona Gabor a fost prezentă aseară la concertul susținut de Ja Rule într-un club bucureștean de fițe, iar fostul ei iubit Gabi Bădălău a însoțit-o.

You need to install or upgrade Flash Player to view this content, install or upgrade by clicking here.

Sora Monicăi Columbeanu a vrut neapărat să vadă concertul cântărețului Ja Rule, motiv pentru care a fost prezentă în club asemenea multor persoane publice. "Am venit să mă distrez și să îl ascult la concert pe JaRule. Este a doua oară când îl văd și sper să merg și la cel de-al treilea concert, când va fi în Mamaia, deși am o prezentare în alt club și nu știu dacă voi ajunge. Am venit cu fostul, actualul și viitorul meu prieten, Gabi Bădălău. De obicei o femeie se lasă cucerită. Nu vreau să vorbesc despre pașii pe care i-a făcut el, dar eu sunt mai puternică și nu m-am lăsat ușor", a declarat Ramona Gabor pentru cascar.ro. (sursa:cancan)

Ramona Gabor vrea în sudul Franţei, dar nu are cine să o ducă

13.07.2010

După ce a trecut cu bine de sesiunea de examene de la facultate, alegându-se cu o singură restanță, din 20 de verificări, Ramona Gabor își dorește să-și petreacă vacanța în sudul Franței.

ramona gabor

Există însă un impediment important ca dorința manechinului să devină realitate... Cum relația sa cu Gabi Bădălău se află într-un punct mort, sora Monicăi nu are nici posibilități, nici însoțitor, să ajungă în Franța.

”Mi-ar face mare plăcere să-mi petrec vacanța în sudul Franței. Nu am fost niciodată acolo și am auzit că este superb. Trebuie însă să am și cu ce și cu cine să merg”, a declarat Ramona pentru Libertatea. (sursa:libertatea)

Ramona Gabor are o restanţă la Relaţii Internaţionale

09.07.2010

Sora Monicăi Columbeanu, Ramona Gabor, studentă în anul III la Facultatea Româno-Americană, la Relații Internaționale, a avut de susținut în această perioadă nu mai puțin de 20 de examene.

ramona gaborDintre acestea, 19 au fost trecute cu brio, cu excepția unuia singur, cel de la Comerț Internațional, unde nu a luat notă de trecere. "Domnul rector nu a vrut să mă treacă. Cu siguranță îl voi lua la anul, întrucât m-am ambiționat și m-am pus pe învățat imediat", a declarat Ramona pentru Libertatea.

Manechinul a mai spus că a ajuns în situația de a dat 20 de examene întrucât a pus pe primul plan cariera. "Am avut restanțe din anii precedenți, pentru că am fost foarte mult plecată și nu m-am putut prezenta. Pentru mine cariera a fost până acum pe primul plan, întrucât trebuia să mă întrețin singură și să-mi plătesc și facultatea. Nu-mi pică banii din cer", a adăugat Ramona. (sursa:libertatea)

Ramona Gabor: "Mi s-a spus că trebuie să încerc la actorie"

31.05.2010

Ramona Gabor a căpătat încredere în forțele proprii după ce un fost coleg de la școala de televiziune i-a transmis că s-a descurcat excepțional și că trebuie să încerce o carieră în actorie.

ramona gabor

"Tocmai m-am întâlnit cu un fost coleg de la școala de televiziune, care este acum la teatru. Și mi-a spus că la ultimul curs cu Teo Trandafir m-am descurcat excepțional, că e mândru de mine și că trebuie neapărat să fac actoria. Poate că m-aș descurca deci și ca actriță. Niciodată să nu spui niciodată", a declarat Ramona, în exclusivitate pentru site-ul perfecte.ro.

Frumoasa vedetă crede că mai are mult de așteptat până să câștige 3000 de euro în 45 de minute ca sora sa, Monica Columbeanu.

"Probabil va mai trece foarte mult timp. În momentul de față, nici nu visez să câștig 3000 de euro în 45 de minute. Fiecare cu ale lui, eu nu câștig atât", a declarat Ramona, care a adăugat că nici pentru un copil nu a venit momentul, amânând clipa când va deveni mămică cu încă 2-3 ani. (sursa:libertatea)

Ramona Gabor, lecţii de şofat

28.05.2010

Deși are permis de 4 ani, Ramona Gabor (foto) nu mai are curaj să conducă și intenționează să-și caute un instructor. Până atunci însă, Ramona a luat primele lecții, pe un Jeep, chiar în timpul emisiunii “ProMotor” (PRO TV), de la Roxana Ciuhulescu.

ramona gabor

(sursa:libertatea)

Ramona Gabor: "Viaţa mea amoroasă este prea liniştită"

27.05.2010

Ramona Gabor iubește și este iubită, dar viața ei nu este dulce. Sora Monicăi Columbeanu  se plange că viața ei amoroasă este prea liniștită, deși ea și-ar dori ca această etapă a vieții sale să fie mai condimentată.

ramona gabor

"La 'dolce vita' va însemna pentru mine, cândva, o viață liniștită, cu o familie, cu copilași mulți și frumoși.  Acum este o altă etapă din viața mea, una mai condimentată. În viața mea amoroasă este liniște și pace, poate prea liniște. Tocmai ce am făcut un anișor împreună și mergem pe al doilea. Avem planuri ca orice cuplu, pentru că oricine visează să aibă o relație pentru toată viața, dar dacă intervine ceva sau altcineva nu se mai știe atunci ce va fi", a declarat Ramona Gabor pentru Pro TV, precizând că s-a gândit de multe ori la căsătorie și la cum va arăta rochia ei de mireasă.

"M-am gândit de multe ori la rochia de mireasă , dar nu am găsit un model. Probabil când voi fi cerută de soție o să-mi fie foarte greu să-mi aleg rochia perfectă, dar va fi foarte frumoasă și clasică", a adăugat aceasta.

Ramona Gabor se iubește din 2009 cu tânărul afacerist Gabi Bădălău, fiul fostului prefect de Giurgiu.(sursa:libertatea)

Ramona Gabor vrea să facă un copil în 2-3 ani

18.05.2010

Ca majoritatea vedetelor autohtone, și Ramona Gabor a participat duminică seara la concertul AC/DC.

ramona gabor

"A fost un show extraordinar, dar nu e genul meu de muzică. Am mers pentru că m-a invitat sora mea", a spus Ramona la Happy Hour, adăugând că a fost însoțită de iubitul ei, Gabi, și de Moni, dar nu și de Irinel. Cu toate acestea, cumnata lui Columbeanu s-a simțit foarte bine și a fost impresionată de reacția publicului.

Bruneta și-a prezentat și planurile de viitor, spunând că momentan e ocupată cu licența de la facultate și în rest în ceea ce privește cariera din televiziune nu are mari planuri, de cântat nu se apucă pentru că "nu are voce deloc" și nu are blog, conturi de Facebook sau Twitter pentru că "e mai învechită" și nu le are cu internetul.

În schimb, în ceea ce privește viața personală, în 2-3 ani, Ramona speră să devină mamă. Referitor la relația ei, bruneta tocmai a împlinit un an de când cu Gabi și totul merge foarte bine. (sursa:libertatea)

Ramona Gabor: "Daminuţă îşi doreşte să fie subiect de presă"

10.05.2010

Ramona Gabor a declarat, în cadrul emisiunii "Apropo TV" difuzate la PRO TV, că tactica fotbalistului Cristi Daminuță pentru a "agăța" fetele este trimiterea multor mesaje telefonice.

ramona gabor

Sora Monicăi Columbeanu a adăugat că jucătorul își dorește cu premeditare ca toate relațiile sale să fie mediatizate.

"M-a agățat și pe mine într-o seară, la club. După ce am plecat acasă de acolo mi-a trimis 100 de mesaje într-o oră. L-am și pupat, nu știam cine e, era înalt și arăta bine. A doua zi ne-am întâlnit, el fusese cel care chemase fotoreporteri, și m-a pupat în plină stradă. El are aceste idei. La o oră după ce se combină cu cineva, îți spune că dacă ești sunată de la știri sau de la vreo emisiune, s-ar supăra dacă ai nega că sunteți împreună. El chiar vrea să fie subiect de presă. După acea perioadă, el a plecat în Italia și mi-a trimis din nou mii de mesaje. Cred că asta e tactica lui, trimite mesaje", a declarat Ramona, la Apropo TV. (sursa:libertatea)

A devenit pionier la 21 de ani

04.05.2010

Sora Monicai Columbeanu, Ramona (21 de ani), a imbracat, weekendul acesta, prima oara in viata sa, celebra uniforma de pionier obligatorie in invatamant inainte de 1989.

ramona gaborDe 1 Mai "muncitoresc", Ramona Gabor a depus juramantul de pionier.

Imbracata si accesorizata asemenea unei scolarite din perioada comunista: cu fustita plisata, camasa alba, sosete trei sferturi, pampoane si snurul de comandat agatat in piept, mezina familiei Gabor a defilat alaturi de alte cateva colege intr-o prezentare de moda atipica a make-up artistului Katalina Barbu.

"Sunt nascuta in ianuarie 1989, asa ca pentru mine a fost prima oara cand am imbracat costumul de pionier.

Am inteles ca fustita nu a respectat intocmai dimensiunea uniformei originale, ale noastre au fost de o palma.

Bancnota de 100 de lei insa, care ne-a fost oferita de comandantul nostru de detasament, Ilinca Vandici, era autentica", ne-a declarat, amuzata, Ramona. (sursa:cancan)

Inchisa in casa de Moni

30.04.2010

Dezvaluirile revistei Ciao!, conform carora Monica Columbeanu traieste o poveste de amor cu un englez care a si vizitat-o la Bucuresti, au determinat-o pe Ramona sa se izoleze in casa si sa nu mai raspunda la telefoane.

ramona  gabor monica columbeanu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ramona Gabor (21 de ani) a devenit victima colaterala in scandalul cu iz de adulter in care s-a varat din nou sora sa mai mare, Monica. Dupa ce a fost fotografiata de paparazzii revistei Ciao! in ipostaze compromitatoare la Londra, in compania mai multor barbati, aceeasi publicatie a dezvaluit in ultimul numar aparut pe piata o alta idila a Monicai Columbeanu (23 de ani), care s-a consumat atat in Marea Britanie, cat si la Bucuresti. Intrucat miercuri, dis-de-dimineata, odata cu aparitia revistei, telefoanele Ramonei au inceput sa sune, toata lumea dorind sa afle detalii despre idila surorii ei, tanara s-a vazut nevoita sa dea explicatii pentru un lucru de care nu era vinovata. Pentru ca "interogatoriul" s-a intetit considerabil, Ramona a decis sa nu mai iasa din casa, anulandu-si prezenta la un eveniment in care trebuia sa si defileze pe podium, prestatie pentru care ar fi incasat o suma frumusica. Desi sunt bune prietene, Ramona s-a vazut nevoita sa refuze in ultimul moment invitatia Soniei Trifan, care aniversa un an de la prima ei colectie "Diva", dar aceasta nu s-a suparat pe ea, intelegandu-i necazul. (sursa:cancan)

Ramona Gabor: "Voi găti miel împreună cu Monica"

02.04.2010

Sora doamnei Columbeanu a declarat că de Paște va petrece alături de toți membrii familiei, iar masa de duminică va fi pregătită chiar de ea.

Ramona Gabor va fi ajutată de Monica, cele două surori urmând să își dea silința pentru a pregăti mielul ca la carte.Deși nu se descurcă foarte bine în bucătărie, Ramona s-a oferit să gătească pentru cei dragi.

"Anul acesta am de gând să gătesc mielul și Monica mă va ajuta. O să facem ceva mizerie în jur, ne vom chinui, dar cu siguranță va ieși totul foarte bine", a declarat fosta asistentă a lui Dan Capatos la "Povești de Tabloid", din cadrul Observatorului.(sursa:cancan)

Ramona Gabor: "Când eram mică, mergeam la biserică zilnic şi ţineam tot postul de Paşte!"

30.03.2010

Ramona Gabor a mărturisit că va petrece Paștele alături de familie, acasă la Bacău, unde va merge la biserică în noaptea de Înviere, așa cum obișnuiește încă din copilărie.

ramona gaborFamilia Gabor se va reuni de sfintele sărbători. Ramona și Monica vor petrece sărbătorile pascale împreună cu familia.

"Voi pleca din București de Paște și voi petrece sărbătorile în familie, cu Monica, părinții și prietenul meu. Vom sta împreună la masă, vom ciocni ouă și bineînțeles că și anul acesta voi merge la biserică de Paște,", a declarat, pentru realitatea.net, Ramona Gabor.

Sora Monicăi Columbeanu spune că în copilărie ținea tot postul, iar noaptea de Înviere o considera una dintre cele mai importante momente ale anului.

"Când eram mică mergeam la biserică în fiecare zi înainte de Paște, eu sunt catolică. Țineam tot postul, la romano-catolici postul nu e atât de drastic ca la ortodocși, nu mâncam carne. Înainte de Paște mergeam toți la biserică, la slujba de Înviere, acum nu mai e la fel. Ne strângem greu, fiecare cu viața lui", a povestit Ramona (sursa:cancan)

Ramona Gabor: “Nu m-a bătut Monica”

26.03.2010

Ramona Gabor a venit la emisiuna “Acces direct” unde a declarat că se simte foarte bine în urma operației pe care a sufert-o și că s-a refăcut în doar două zile. De asemenea, aceasta a mărturisit că Monica nu a dat în ea niciodată, în ciuda faptului că unele ziare au scris acest lucru, având la bază surse sigure.

ramona gabor“Am început să am dureri cumplite când eram la Predeal și pentru că era seară și nu era nicio farmacie nonstop prin preajmă m-am dus la Urgențe.

Mi-au administrat un calmant injectabil, dar durerea era insuportabilă și m-au trimis la București. Și la Predeal și la București mi-au zis că am apendicită și că trebuie să mă operez de urgență.

Apoi au descoperit ce am și m-au operat. Acum mă simt foarte bine, m-am refăcut în două zile”, a declarat Ramona.

Întrebată dacă e adevărat ceea ce s-a scris în presă și anume că Monica a bătut-o pentru că vorbit în diverse emisiuni despre viața Columbencei și a lui Iri, aceasta a spus: “Nu m-a bătut Monica. Noi suntem foarte apropiate, în ultima vreme chiar ne vedem în fiecare zi. Eu îi cer voie surorii mele când merg într-o emisiune și dacă îmi spune ea să mă duc, atunci mă duc, nu de capul meu”. (sursa:libertatea)

Ramona Gabor, operată de urgenţă

24.03.2010

Ramona Gabor a fost operată, duminică seara, de urgență, la Spitalul Floreasca, din București. Sora mai mică a Monicăi Columbeanu a ajuns acolo în urma durerilor cumplite și a unor sângerări puternice cauzate de un chist ovarian și a fost dusă imediat în blocul operator.

ramona gabor

Ramona Gabor a fost operată, duminică seara, de medicul de gardă la Spitalul de Urgență Floreasca, din București. Frumoasei vedete de 21 de ani i-a fost extirpat un chist ovarian, ajungând la urgențe după ce a reclamat dureri și sângerări puternice.

“Din fericire, nu au fost complicații după operație, iar acum mă simt mult mai bine. Azi (ieri, n.r.) mă externez și sper să nu mai am nici un fel de probleme. Mai multe nu aș vrea să comentez, dar starea mea de sănătate este acum bună”, ne-a spus Ramona Gabor de pe patul de spital.

Ea a fost externată ieri după-amiază, fiind așteptată la ieșirea din spital de iubitul ei, Gabi Bădălău, cu un buchet imens de flori. (sursa:libertatea)

Ramona Gabor: ”Nu mă pot gândi cum ar arăta Monica fără Irinel”

25.02.2010

După ce în presă au apărut informații potrivit cărora Irinel Columbeanu ar fi apelat la serviciille unui avocat pentru a intenta divorț, sora Monicăi, Ramona Gabor crede că sunt doar zvonuri nefondate.

ramona si moni"Deși toată lumea spune că s-a intentat procesul de divorț, eu nu cred așa ceva. Nu mă pot gândi cum ar arăta Monica separată de irinel, dar cred că cel mai mult ar suferi Irina. Totuși sunt sora ei, e vorba de familie aici, mi-ar fi spus și mie. Eu nu cred așa ceva. Cel puțin aseară erau impreună. Nu cred că au divorțat peste noapte", a declarat Ramona în cadrul emisiunii Acces Direct.

Sora Monicăi spune însă, că orice s-ar întâmpla, familia ei apreciază felul cum Irinel i-a influențat viața Monicăi.

"Familia noastră îi este recunoscătoare lui Irinel pentru tot ce i-a oferit Monicăi. Totuși nu cred că cineva este în măsură să-i judece, indiferent de ce s-ar întâmpla", a spus Ramona.

Întrebat dacă este adevărat faptul că a înaintat actele de divorț, Irinel Columbeanu a refuzat  să comenteze acest lucru.

Pe de altă parte tatăl lui Irinel a negat vehement faptul că fiul și nora sa ar divorța.

"Nu este adevărat. Faptul că Monica vrea să evolueze nu înseamnă nimic. Bravo ei! Totul este o minciună. Deși nu-mi cere mie părerea înainte de a lua decizie, în casa noastră cuvântul meu cântărește de trei ori mai mult decât cuvântul lui. Cu siguranță nu va divorța. Au o fetiță pe care o iubesc foarte mult, nici nu se gândesc la divorț" (sursa:libertatea)

Ramona Gabor se giuguleşte cu iubitul la cursuri. Spun profesorii

23.02.2010

Nicio clipă fără tine! Acesta este noul principiu al Ramonei Gabor în dragoste. Conștientă că și-ar putea pierde iubitul în orice clipă - bărbații cu bani sunt o raritate pe vreme de criză -, surioara lui Moni a decis să nu îl scape pe Gabi din ochi nicio secundă.

ramona gaborStudentă în anul trei la Facultatea de Relații Internaționale, specializarea Afaceri, băcăuanca a găsit, totodată, și soluția pentru ca timpul petrecut la școală să treacă mai ușor și, astfel, l-a rugat pe iubitul ei să o însoțească la ore.

Deloc surprinzător, profesorii Ramonei se declară deranjați de prezența afaceristului în sala de curs, mai ales că porumbeii, din plictiseală, nu ezită să se giugiulească în mijlocul orelor.

„Probabil pentru că s-a obișnuit de la Capatos”, explică, amuzat, unul dintre dascălii tinerei, în Star.
Nimeni nu se gândește însă la latura didactică a problemei. Cine știe, poate că junele vrea să își aprofundeze cunoștințele de afaceri...

 

 

 

 

 

 

(sursa:vdtonline)

Ramona Gabor a făcut shopping la Viena

21.02.2010

Duminica trecută, când toți tinerii au petrecut Ziua Îndrăgostiților, Ramona Gabor s-a aflat la Viena cu iubitul ei, Gabi Bădălău. Excursia celor doi a fost însă doar pe jumătate reușită, deoarece sora mai mică a Monicăi Columbeanu a suferit de frig.

gabi si ramona“Viena e un oraș superb, arată ca o adevărată capitală europeană, e plină de istorie, de clădiri superbe, ai ce vizita, dar, din păcate, a fost îngrozitor de frig.

Am fost acolo cu Gabi și am petrecut seara în restaurant, la o cină romantică. Am mers și la cumpărături, bineînțeles.

Mi-am luat câteva lucruri din magazine care în România nu există - câteva bluzițe, șosete de la Ralph Laurent, dar și suveniruri pentru apropiați, așa cum fac întotdeauna”, ne-a povestit Ramona la întoarcere. (sursa:libertatea)

"Monica nu se vrea o mamă iubitoare şi o soţie perfectă"

18.02.2010

Ramona Gabor a fost invitată în emisiunea "Un show păcătos", de la Antena 1, pentru a-și exprima părerea cu privire la fotografiile incendiare apărute în noul număr al revistei Ciao!, în care Monica a fost fotografiată într-un cazinou cu un miliardar englez.

ramona gaborRamona Gabor și-a apărat sora spunând ca soțul Monicăi Columbeanu îi cunoaște pe toți prietenii acesteia și nu este supărat ca soția lui a fost fotografiată în compania miliardarului englez. "Irinel știe foarte bine ce prieteni are Monica, așa că el nu va reacționa în niciun fel."

Supărată de faptul că Mircea N. Stoian a spus că Irinel Columbeanu nu reacționează în niciun fel în urma dezvăluirilor făcute în presă în ultima vreme, Ramona a reacționat dur "Mie mi se pare normal să nu te mai bagi în seamă! Taci!", i-a zis Ramona lui Stoian.

"Eu am venit aici în calitate de soră, să o susțin. Cred că se exagerează asupra unei poze. Monica nu se vrea o mamă iubitoare și o soție perfectă." "Oricine are dreptul să vorbească și să spună că Monica este o femeie măritată și trebuie să stea în casă", a adăugat aceasta, în timpul discuției din platou cu privire la faptul că gesturile Monicăi și ale miliardarului englez în compania căruia a fost surprinsă de paparazii Ciao! vorbesc de la sine.

Ramona consideră că relația dintre sora ei și Irinel Columbeanu nu este afectată de toate scandalurile din presă, chiar dacă Monica stă destul de mult timp în București atunci când este în țară, și nu la Izvorani cu soțul ei, pentru că are grijă de Irina care merge la grădiniță în București. (sursa:cancan)

Ramona Gabor, studentă de nota 1

13.02.2010

Studentă în anul trei la Facultatea de Relații Internaționale (specializarea Afaceri), Petronela Ramona Gabor are o mare problemă: nu prea-i place cartea, fiind preocupată mai mult de machiaj la cursuri. Rezultatele se văd: are restanțe cu carul, iar un examen l-a picat cu nota 1 (unu!).

ramona gabor

Libertatea a pus mâna pe situația școlară a cumnatei lui Irinel Columbeanu, unde se poate vedea negru pe alb că Ramona Petronela Gabor are note de la 1 la 9. Dacă în anul întâi nu a avut decât o notă de 3, la bazele contabilității, în anul doi sora mai mică a Monicăi Columbeanu a strâns nu mai puțin de șase restanțe: cinci picate cu nota 4 și una cu nota 1. Materiile care i-au produs cele mai crunte insomnii sunt bazele marketingului, investiții internaționale, sisteme informatice cu baze de date pentru afaceri, monedă și contabilitate financiară.

note ramona gabor

Acum, în anul trei, a izbutit să nu aibă mai mult de două materii picate: una cu nota 2 (comerț internațional) și una cu 4 (economia integrării europene).

“Nu am luat toate examenele, am avut 12 în total, la câteva am picat. Nu mai știu la câte!”, își amintea, vag, Ramona Gabor, de sesiunea de examene, mai deunăzi, invitată fiind la emisiunea lui Măruță de la Pro TV. Chiar și așa, sora Monicăi a spus că a învățat pe brânci... Se pare însă că nu prea i-a ieșit, mai ales că, de obicei, e preocupată în timpul cursurilor de tehnicile de înfrumusețare. (sursa:libertatea)

Ramona Gabor are iar restanţe la facultate!

12.02.2010

Invitată la emisiunea lui Măruță, de pe Pro TV, vedeta de 21 de ani a mărturisit că a trecut de sesiune, însă nu cu brio, Ramona spunând cu zâmbetul pe buze că are câteva restanțe.

ramona gaborRamona Gabor e studentă în anul trei la Facultatea de Relații Internaționale, specializarea Afaceri.

Deși nu este facultatea pe care și-ar fi dorit să o facă în mod deosebit, sora Monicăi spune că a învățat pe brânci.

“Nu am luat toate examenele, am avut 12 în total, la câteva am picat, nu mai știu la câte. Pot spune că am luat patru la «Monetă», nici măcar nu mă așteptam.

Eu am crezut că am făcut o lucrare bună și că am să iau o notă mare, cu toate acestea profesoara a considerat că merită doar patru”, a spus Ramona râzând.

Întrebată ce ar vrea să facă mai departe în viața profesională, cumnata lui Iri a declarat că i-ar plăcea să facă o emisiune de divertisment, însă pe soțul surorii sale i-ar fi rușine să-l deranjeze pentru a-l interoga într-un studio, așa cum face Măruță.

 

 

 

 

 

 

(sursa:libertatea)

Sora Monicăi s-a distrat cu viitoarea cumnată

28.01.2010

Ramona, sora Monicăi Columbeanu, pare să treacă printr-o perioadă extrem de fastă în viața personală.

gabor

Tânăra se înțelege de minune nu doar cu iubitul ei, Gabi Bădălău, ci și cu familia acestuia. Dovadă stă faptul că Ramona a insistat ca în recenta vacanță pe care a petrecut- o alături de Gabi la Barcelona și la Ibiza să vină și Sabina, sora bărbatului. Fetele, informeaza exclusivnews.ro, au făcut poze, s-au amuzat copios în Barcelona și s-au delectat plimbându- se pe bulevardul La Rambla, unde au vizitat Muzeul de Ceară, Muzeul Erotismului, Monumentul lui Cristofor Columb și Piața modernă Boqueria.(sursa:libertatea)

Ramona Gabor: "Renunţ la modelling pentru că vreau să prezint ştiri sportive"

22.01.2010

Ramona Gabor este mândră de modul în care se descurcă la cursurile Școlii de Televiziune.

Sora Monicăi Columbeanu a acordat un interviu celor de la realitatea.net unde a dezvăluit care ar putea fi motivele pentru care ar fi dispusă să renunțe la modelling: știrile sportive.

"Mi-ar plăcea mai mult să prezint un jurnal de prânz, ca să am timp și pentru altele. Pentru început aș vrea să prezint știri sportive, nu mi-ar plăcea să risc să fiu penibilă din cauza faptului că nu am încă suficientă experiență. La cât mă știu de comodă, mi-ar plăcea mai mult să fiu prezentator, fiindcă munca de reporter presupune foarte multă răbdare. Cred că dacă ești prezentator de știri trebuie să ai grijă de imaginea pe care trebuie să o formezi în ochii publicului. Cred că aș renunța la partea de modelling." a afirmat Ramona.

Cât despre formula cu care ar încheia jurnalul de știri sportive, Ramona a ales o formulă numai bună de "la revedere".

"Acestea au fost știrile, sunt Ramona Gabor, și vă aștept și mâine la aceeași oră. O zi minunată vă doresc!" (sursa:cancan)

Ramona Gabor: "Iau vitamina C şi nu merg în cluburi"

10.01.2010

Ramona Gabor este cuprinsă de panica împotriva gripei porcine.

ramona gaborSora Monicăi Columbeanu mărturisește că se protejează împotriva virusului A H1N1 luând zilnic vitamina C.

Ramona consideră că sistemul ei imunitar este suficient de puternic astfel încât să o ferească de boală.

"Eu nu am fost niciodata bolnavicioasa, am un sistem de aparare foarte puternic, format dinainte ca acest virus sa apara. Iau vitamina C si echinaceea constant si am grija de mine, asa ca nu cred ca AH1N1 se va atinge de mine. Mai ales ca nici nu prea stau in aglomeratii. Nu folosesc mijloacele de transport in comun, in cluburi nu mai merg, iar in anturajul meu nu este nimeni nici macar racit, darmite gripat. Daca voi auzi ca vreun apropiat are probleme, Doamne fereste, probabil ca o sa ma vaccinez, dar altfel, nu", spune Ramona Gabor, conform Gardianul. (sursa:cancan)

Plateste ca sa apara la televizor

08.01.2010

Sora mai mica a Monicai Columbeanu a semnat un contract cu o firma care va negocia ramona gabor in numele ei un tarif pentru fiecare aparitie pe micul ecran.

Mezina familiei Gabor traieste din emisiuni TV si prezentari de moda.

Chiar la inceputul acestui an, Ramona a semnat un contract de impresariere cu o firma care ii va face rost de invitatii in cadrul show-urilor TV si va negocia in locul ei pretul fiecarei aparitii televizate.

Astfel, va avea mai multe contracte, dar pentru acest lucru trebuie sa plateasca un comision de cel putin 20%.

Una peste alta, impresarul i-a promis ca va castiga, in medie, 3.000 de euro lunar, din care va ceda peste 600. (sursa:cancan)

Gura lumii: Ramona Gabor si Gabriel Badalau si-au spus adio

14.12.2009

Cât durează iubirea în showbizul românesc? O întrebare al cărui răspuns variază de la caz la caz. Deși se spunea că a primit inelul de ramona gaborlogodnă de la iubitul ei, iată că lucrurile nu sunt tocmai roz în dragoste pentru Ramona Gabor.

Se pare că între sora Monicăi Columbeanu și Gabriel Bădălău există câteva neînțelegeri, iar relația dintre cei doi s-a răcit.

Potrivit Click!, fosta asistentă a lui Dan Capatos a venit singură la mai multe evenimente, iar surse au declarat chiar că tinerii și-au spus deja adio.

Să fi fost doar o ceartă ca între îndrăgostiți sau o despărțire ca la carte? Cu siguranță vom afla în curând. Inima modelelor este atât de schimbătoare, încât nu știm niciodată la ce să ne așteptăm.

(sursa:vdtonline)

Ramona Gabor: «Nu ma marit, nu vreau sa fiu gospodina»

05.11.2009

ramona si gabrielRamona Gabor trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Gabriel Bădălău, fiul fostului prefect de Giurgiu. Cei doi se iubesc nespus de mult, însă, deocamdată, nu au gânduri serioase.

Ba, mai mult, Ramona nici nu vrea să audă de măritiș.

"Nu am de gând să mă căsătoresc prea curând. Am abia 20 de ani și nu vreau să fiu gospodină de la vârsta asta. Suntem foarte fericiți exact așa, și nu avem nevoie de un act ca să ne dovedim iubirea", a declarat vedeta pentru Click!

Deși criza financiară se resimte în toate domeniile, Ramona spune că pe ea nu a afectat-o deloc.

"Nu am avut deloc probleme din această cauză. Ba chiar îmi merge mult mai bine în această perioadă. Am prezentări săptămânal și sunt foarte mulțumită", ne-a mai spus Ramona. (sursa:click)

Sexy in Panama

26.10.2009

Ramona Gabor și Jasmine iși arată nurii diseară, la Kanal D

Ramona Gabor și Jasmine sunt protagonistele celor mai fierbinți momente ale show-ului "Rătăciți in Panama", de la Kanal D. Cele două au fost surprinse de camerele de luat vederi în ipostaze pe care unii le-ar putea considera indecente.

Apa, dușmanul sutienului

jasmineDacă lui Jasmine sutienul i-a căzut în timp ce se afla în apă, iar cei din jur ramona gabori-au admirat bustul doar pentru câteva secunde, cu sânii Ramonei Gabor, concurenții de la “Rătăciți în Panama” s-au delectat minute în șir.

Mai exact, încă de la intrarea în apă, voluptuoasa Ramona a avut probleme cu costumul de baie, sânii ei încăpățânându- se să nu mai stea la “locul” lor.

Așa că pe tot parcursul probei, care va fi difuzată diseară, sora mai mică a Columbencei a stat mai mult cu sfârcurile pe afară, spre deliciul bărbaților din jur. (sursa:libertatea)

Ramona Gabor a slabit 10 kg in jungla!

20.10.2009

Solicitată des pentru prezentările de lenjerie intimă, Ramona a refuzat câteva oferte din cauza colăceilor de pe abdomen. Acum, sora Monicăi se mândrește iar cu un trup ca tras prin inel, ea slăbind zece kilograme în jungla din Panama.

Își câștigă banii de buzunar de pe urma aspectului fizic, iar Ramona Gabor depune un efort considerabil pentru a-și menține greutatea demnă pentru un manechin. ramona gabor

Pe parcursul verii, vedeta a acumulat câteva kilograme, care s-au așezat inestetic, pe abdomen și șolduri, dar inedita experiență din Panama a ajutat-o să scape de surplusul de greutate: „Am fost în Panama. Acolo am slăbit, pentru că am depus efort și am mâncat foarte puțin. Acum, mi se pare normal să mă păstrez în limita bunului simț. Dacă am poftă de ceva, mănânc. Dar când merg la restaurant, nu mai comand mâncare gătită, ci salate. Am renunțat, de asemenea, și la deserturi", a declarat Ramona, pentru Click!

Sora Monicăi este extrem de răsfățată de iubitul ei, Gabi Bădălău, care fie o scoate la restaurant în fiecare seară, fie o așteaptă acasă cu masa pregătită, atunci când ea se află la prezentările de modă. (sursa:click)

Luata la misto de Andrei Gheorghe

12.09.2009

Nici nu s-a întors bine în tara ca Ramona Gabor a si fost luata în colimator chiar de amfitrionul show-ului “Rataciti în Panama”, Andrei Gheorghe. La lansarea grilei de toamna a Kanal D, acesta a luat-o la misto pe sora lui Moni, catalogând-o drept “o vedetuta cu degete strâmbe”.

De-abia întoarsa, miercuri, în tara, Ramona Gabor, eliminata din show-ul “Rataciti în Panama”, s-a relaxat, joi seara, împreuna cu iubitul, Gabi Badalau la o cafenea de fite din Dorobanti.

În timp ce sora lui Moni sorbea linistita dintr-o apa plata cu lamâie, Andrei Gheorghe, amfitrionul concursului ce va debuta pe 28 septembrie ramona gaborla Kanal D, a facut, cu prilejul lansarii noi grile a postului patronat de turci, câteva remarci acide la adresa prestatiei acesteia, luând-o peste picior.

Adica de unde la început vezi vedetute de astea cu degete strâmbe care habar nu au pe unde sa calce, dupa o saptamâna îsi vin în fire! Se-ntâmpla niste lucruri, fac niste faze de ramâi cu gura cascata, adica ajungi în situatia incredibila ca te uiti si... bah, pâna la urma ajungi sa o admiri pâna si pe Ramona Gabor! Vorbesc serios”, a spus Gheorghe, care a dat de înteles ca sora Columbencei a avut ceva de patimit pe parcursul aventurii sale în Panama, unde nu a rezistat decât trei saptamâni.

S-au distrat toata noaptea în club

Dupa trei saptamâni în care a stat în Panama, departe de orice fel de distractii, Ramona si-a facut de cap aseara în clubul Gaia, alaturi de sora ei, Monica si de iubitul Gabi Badalau. Cei trei au dansat si au chefuit pâna dimineata, Ramona sarbatorind astfel întoarcerea ei acasa, printre cei dragi. (sursa:click)

Ramona Gabor a pretins onorariu de VIP ca sa filmeze pentru Fabio si Larisa Dragulescuramona gabor

Sfatuita probabil de sora sa, miliardara de la Izvorani, Ramona a inceput sa-si fixeze tarife mult mai consistente pentru aparitiile ei.

Ofertata sa apara in videoclipul cantaretului Fabio si al Larisei Dragulescu, Ramona a pretins un onorariu de 1.500 de euro, adica de cinci ori mai mare decat cel solicitat in mod normal de un model destul de cunoscut.

Dezamagit, Fabio a fost nevoit sa-si retraga propunerea, simtindu-se depasit financiar de pretentiile Ramonei, si a inceput sa caute pe altcineva.  (sursa:cancan)

Ramona Gabor repatriata cu 1000 E din Panama

Sora mai mică a Monicăi Columbeanu și-a luat gândul de la casa mult dorită după ce a fost eliminată zilele trecute din reality-show-ul „Rătăciți în Panama”, moderat de Andrei Gheorghe.

ramona gaborRamona Gabor intenționa să obțină marele premiu al competiției de la Kanal D, 50.000 de euro, și să-și cumpere astfel, în sfarsit, o locuință în Capitală. Ea a reușit să strângă în zilele de supraviețuire pe insulă doar aproximativ 1.000 de euro, bani pe care îi aduna oricum și din contractele pentru diverse prezentări de modă în țară.

După eșec, Ramona a revenit în România și își va relua activitatea.

În concursul de la Kanal D au rămas să lupte alte cinci vedete: dansatoarea din buric Jasmine, cântăreața Silvia Lăuneanu (D la Vegas), CRBL (S.I.M.P.L.U.), striperul Cornel Păsat și luptătorul Local Kombat Ionuț Atodiresei. (sursa:ziarulring)

Sase vedete din Romania se...ratacesc in Panama!

Turcii de la Kanal D fac ultimele pregatiri pentru reality-show-ul care se va filma in America de Sud, "Ratacitiramona gabor in Panama".

Dupa numeroase teste fizice si medicale, au decis, in sfarsit, cine vor fi concurentii.

Daca pana saptamana trecuta s-au vehiculat tot felul de posibili participanti, de data aceasta este sigur.

Conform Ring, pentru marele premiu in valoare de 50.000 de euro se vor lupta Ramona Gabor, dansatoarea din buric Jasmine, stripper-ul Cornel Pasat, luptatorul Ionut Atodiresei, componenta trupei D la Vegas Silvia si Cerebel de la Simplu.  (sursa:cancan)

 

Armonia dintre Moni Columbeanu si sora ei nu a durat prea mult

Moni s-a incaierat in strada cu Ramona


Sotia lui Iri si-a scos sora si "cumnatul" la un film, insa ceea ce se anunta a fi o seara tihnita s-a transformat intr-un mic circ.

monica si ramona

Desi s-au "intepat" in mod constant in presa, ele au trecut peste neintelegeri si au revenit la sentimente mai bune.

Apropiatii lor sustin ca motivul impacarii este  Gabi Badalau, iubitul Ramonei Gabor.

Potrivit acestora, baiatul a trecut testul Monicai - este tanar, are bani si relatii si pare constant in amor.

Unul dintre motivele pentru care s-a indepartat de sora ei mai mica a fost chiar asocierea ei cu diversi baieti de oras, alaturi de care isi facea de cap prin cluburi.

Vazand ca Ramona s-a linistit si are o relatie cat de poate de normala si stabila, Moni a decis sa reintre in viata ei, de data aceasta ea fiind a treia roata la bicicleta.

Sotia lui Iri iese din ce in ce mai des cu sora ei si iubitul acesteia, insa... ce-i prea mult strica.

Monica Columbeanu a avut o iesire fata de Ramona, fara sa tina cont catusi de putin ca iubitul surorii sale este de fata.

Au mers la un film pentru copii

Moni, Ramona si Gabi au decis sa vada un film impreuna si si-au dat ca punct de intalnire adresa din Colentina la care locuieste Gabi. Sotia lui Iri si-a lasat soferul si masina acolo si a mers la cinematograf cu sora ei si iubitul acesteia, intr-un Mercedes S Klasse. Dupa ce au luat masa intr-un restaurant chinezesc, cei trei au intrat la "Ice Age 3", un film de animatie 3D.

Au plecat inapoi spre Colentina mult dupa miezul noptii. Odata ajunsi in fata blocului acestia au fost luati prin surprindere de bliturile paparazzilor. Buimacita, Moni s-a intors catre Ramona si a inceput sa-i strige vrute si nevrute, acuzand-o ca ea a chemat paparazzii. Fara sa astepte vreo reactie din partea surorii ei, doamna Columbeanu si-a luat soferul si masina si a demarat catre Izvorani.  (sursa:cancan)

Creatorul de moda ridicat de politisti avea relatii cu mai multe manechine de succes

Iata de ce beneficiau VIP-urile la bordelul lui "Dyandy"!

Monica Columbeanu si sora ei mai mica, Ramona Gabor, s-au afisat in cadrul unei prezentari de moda la bratul creatorului Danut Parvan, cunoscut atat in showbiz, cat si in lumea interopa sub numele de "Dyandy".

Arestat acum doua zile pentru proxenetism, "Dyandy" era un personaj popular in randul vedetelor feminine din lumea modei. Cu toate ca este cunoscut ca membru al temutului clan interlop Hingheru, in anturajul sau au fost surprinse inclusiv Ramona Gabor si sotia milionarului Irinel Columbeanu.

dyandyPotrivit anchetatorilor, clientii care frecventau bordelul lui Danut Parvan "Dyandy" erau filmati de fiecare data.

Proxenetul avea astfel o arhiva impresionanta in care o multime de barbati, printre care si persoane publice, apar in prezenta fetelor, prinsi in jocuri sexuale perverse.

La parter exista amenajata un fel de scena, pe care se produceau show-uri incendiare, din care nu lipseau vibratoarele si costumele de craciunita, asistenta medicala sau politista sexy. De la spectacol la sex nu era decat un singur pas.

La etaj, fetele aveau amenajate dormitoare, unde isi ofereau serviciile. Mai mult, "Dyandy" amenjase si un studio in care, cel mai probabil, erau produse materiale pornografice. (sursa:cancan)

Ramona Gabor face analize peste analize pentru emisiunea lui Andrei Gheorghe! Bacauanca a facut testul HIV!


Sora Monicai Columbeanu va participa la noua emisiune a lui Andrei Gheorghe de la Kanal D, care se va filma in salbaticie in Panama. Motiv pentru care, Ramona a trebuit sa faca tot felul de controale medicale pentru a dovedi ca este apta pentru a face fata noii experiente, scrie cotidianul Ring. Pe langa testele psihologice si alte analize la sange, bacauanca a trebuit sa faca si testul HIV, al carui rezultat a iesit exact asa cum se astepta tanara, negativ.

Show-ul "Rataciti in Panama" pune la bataie marele premiu in valoare de 50.000 de euro, suma pentru care se vor lupta pe langa Ramona Gabor, si Cosmina Pasarin ori luptatorul Ionut Atodiresei.  (sursa:cancan)

 Ramona ne-a aratat silicoanele pentru prima data

ramona gabor


Ramona Gabor si-a dezvaluit cel mai operat secret al ei: sanii.

  

Din cauza neglijentei organizatorilor, care nu s-au gandit la cata vizibilitate ofera punand la dispozitia modelelor un cort transparent in care sa se schimbe, sora mai mica a Monicai Columbeanu a fost surprinsa de fotoreporterul Cancan in timp ce isi dadea jos rochia de scena, expunandu-si bustul in toata splendoarea.

   

 

 (sursa:cancan)

Comentarii

până acum sunt 1 comentarii

eh...lasa fata ca-ti gasesti si tu un virinel

Postat de verginica Thursday, 3.09.2009 @ 20:42pm | #1

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]